Răspunsurile pe care le primim ne confirmă , de cele mai multe ori , cele mai mari temeri ale noastre , așa că am să las inspirația să ia locul temerilor .
Cel mai frică mi-e când mă înșel în privința oamenilor. E destul de sucită chestia asta pentru că pe cât de frică mi-e de ce o să aflu , pe atât de fericită sunt să-i cunosc. Menționez că mă refer strict la situațiile când am o părere mai puțin bună , iar ei se dovedesc a fi niște oameni minunați. Încerc să mă înconjor numai de oameni ca aceștia , pe lângă care să mă simt mică și nesemnificativă ; uneori îmi iese, alteori mă trezesc ca după o lovitură în moalele capului printre niște necunoscuți plictisitori. Când întâlnesc oameni ca aceștia sentimentul de vinovăție acută care-mi zvâcnește în cap și-l simt cum iese prin toți porii este înlocuit de profunzimea fericirii și a curiozității.
Mi-e frică să fiu echilibrată. Toată viața mea ori am fost mult prea fericită ori mult prea tristă ori mult prea plictisită ori mult prea entuziasmată ori mult prea absorbită de un lucru ori mult prea aiurită ori mult prea nervoasă și lista asta poate continua la nesfârșit. Nu am niciun control asupra stărilor mele de spirit și sunt total în regulă cu asta , nici nu îmi pot imagina ce dezastru social și ecologic aș fi dacă mi-aș putea stăpâni sentimentele. Toți prietenii mă cunosc ca pe-o persoană efemeră și la fel mă cunosc și eu . Îmi place Anca asta.
Mi-e frică să funcționez ca un ceas elvețian . Detest ideea de a face totul perfect mai tare ca pantofii urâți. Cum să te bucuri de reușită dacă ți-a ieșit din prima ? Un exemplu ? Când iau o notă mai mare de 6 la fizică. Să vă zic eu, dragilor , 7 sau maxim 8 la fizică înseamnă potențial maxim , cel puțin în cazul meu e apogeul în materie de fizică . Nu pot fi unul din ceasurile elvețiene. Nu vreau să fiu unul. Vreau să mă bucur de greșelile mele făcute din cea mai mare neatenție și ignoranță , să mă urc pe munte ca atunci când cad din nou , să fiu motivată să mă urc pe un munte mai mare.
Mi-e frică să înfrunt pe cineva. Nu sunt cea mai pașnică persoană din lume , dar aș prefera să mă arunc într-un ocean fără colac de salvare când trebuie să port o discuție pe un ton mai ridicat cu cineva. De ce se ceartă oamenii ? De ce trebuie să ne aflăm în situații ca acestea ? Nu toată lumea place pe toată lumea, dar din cauza asta putem alege să ne evităm și să ne ignorăm.
Mi-e frică de oameni serioși. Majoritatea oamenilor serioși sunt niște oameni nefericiți. Într-o zi am să număr câte fețe triste văd pe stradă. O să fie destule. Înțeleg că au unele zile mai proaste, dar în fiecare zi ? Trebuie să învățam să fim fericiți , trebuie s-o luăm încet ca la grădiniță , cu lecții , pe pași , cu exemple , cu exerciții de asociere . Trebuie să găsim în fiecare zi un motiv pentru care suntem convinși că a meritat să ne trezim și să batem atâta drum.
Mi-e frică de gândaci , mi-e frică de întuneric, mi-e frică să mă uit singură cu draperiile trase la filme de groază , mi-e frică de tiruri , mi-e frică de vaci și de gâște , mi-e frică când merg pe deasupra unei ape , mi-e frică să fiu părăsită , mi-e frică de finaluri , mi-e frică de rămas bun'uri , mi-e frică de schimbări, mi-e frică să nu pot respira pe nas , mi-e frică să mă îndepărtez de mal , mi-e frică de bărci , mi-e frică .
Zâmbiți-vă în fiecare zi și nu uitați că nu puteți fi curajoși fără să vă fie frică !
Nonscriitoarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu