Despre baietii cu muschi si patratele

Il cunosc pe Radu de cand eram la gradinita . El si cu cel mai bun prieten al lui, Robert , mereu ocupau prima banca de pe randu' din mijloc. Nimeni n-avea voie sa stea acolo. Uneori plecam mai devreme de acasa doar ca sa stau si eu acolo cu Dana , prietena mea cea mai buna de atunci. Oricum n-am apucat sa prind banca aia niciodata. Radu si-a pierdut tatal la 5 ani sau cel putin asa-mi aduc eu aminte . Era bolnav. Ma bucur pentru el ca nu era mai mare si ca nu are cine stie ce amintiri cu tatal lui la fel de mult cat ma bucur si pentru mine. Cam aceeasi varsta aveam si eu cand a murit Andrei , fratele meu . In momentele mele de disperare il urasc pe Dumnezeu ca l-a luat cand avea decat trei luni , dar apoi ii multumesc . Si-mi pare rau si ca n-am sa ajung acolo sus la el ca sa facem toate chestiile pe care n-am apucat sa le facem aici. Sper sa nu-l dezamagesc .

Acum Radu e mare si are muschi . Pare dur , pare invincibil , asa , ca un personaj din benzile desenate. Inca mai are degetele moi , ca niste pernute fine ale unei feline. La petrecerea de Revelion a fost cel mai petrecaret dintre toti. De fapt , el mereu e petrecaret , pe Radu nu-l doare nimic, lui Radu nu ii e niciodata foame , niciodata nu e racit , niciodata nu are nevoie de nimeni sa ii aduca ceva , lui Radu nu ii trebuie un prieten sa-l minta ca va fi bine , el are planul lui. Dupa toata tarasenia aia cu artificii si sampanie si toata lumea care se pupa cu toata lumea si toti isi spuneau urari false sau trimiteau mesaje care incep cu " Fie ca.." ,Radu a oprit toata muzica , a aprins luminile si ne-a zis ca nu ne lasa sa mai dansam daca nu ii dam un mesaj pe care sa-l trimita in Italia. I-am dat telefonul si l-am vazut ca se duce afara. Bineinteles ca dupa aia am citit mesajul , nu puteam sa n-o fac :" la multi ani mama sa ai un an nou fericit te iubesc mult de tot si mi.e dor de tine 12:20 , 1 ianuarie " .

Deci da , Anca , si Radu are sentimente chiar daca are muschi si nu raceste . Si ii e dor de mama lui. Radu e mereu singur acasa ,mama lui e plecata si fratele lui e la facultate la Bucuresti. Bunicii lui au murit. As vrea sa pot sa ma duc la el si sa ii zic ca daca are nevoie de ceva ,poate sa vina la mine sau ca..nu stiu , orice, dar il cunosc destul de bine ca sa imi dau seama ca n-ar mai vorbi cu mine niciodata. El are un plan bun. Nu lasa pe nimeni sa stie ce-l doare . Si-a creat imaginea asta perfect , pana la cel mai mic detaliu , n-as indrazni sa i-o stric. Oare poate sa si planga ?