Eram in fata la Domneasca si asteptam o colega. Din intamplare trecea un tip in scaun cu rotile,nu avea picioare,nu era asa curat cum ar fi trebuit , avea o fata senina si se uita fix in ochii mei , zambind ,genul ala de zambet cu subinteles . Hai sa-l numim Norocosul. Cred ca Norocosul nu era mai mare de 20 de ani . Astepta sa treaca strada. Era rosu. M-am dus langa Norocos si i-am intins 1 leu . Daca as fi fost vreo nu-stiu-ce-bogatasa , poate i-as fi dat mai mult , dar nu sunt vreuna, asa ca i-am dat cat am avut . De fapt , poate daca eram vreo bogatasa nici nu ma sinchiseam sa-mi aplec privirea catre Norocos. Parea neajutorat , parea atat de infometat , de indurerat si de alte cuvinte din astea ,de asta am facut-o. Mi-a fost mila de el. De cand e asta o crima? De cand e compasiunea o crima? Norocosul m-a privit cu acelasi zambet , a dat din cap in semn ca nu si mi-a zis " Nuuuu,nuuu,eu doar te priveam" . A mai zambit o data si a plecat. Era verde.
Dupa ce Norocosul era deja pe partea cealalta , infruntand viata , eu am realizat ca el e cel care in toata situatia asta a simtit compasiune si mila. Pentru mine. M-am simtit mizerabil cand m-a refuzat zambind si a plecat si m-a lasat acolo. Mereu m-am intrebat cum pot oamenii ca Norocosul sa mai si zambeasca . Trebuie neaparat sa existe o explicatie matematica pentru asta. Norocosul a fost un om mai bun ca mine . Tot mai incerc sa fiu o persoana mai buna decat e el. Urati-mi noroc ca sigur o sa am nevoie.
Grozava zi sa fac opere de caritate mi-am mai ales si eu , am dreptate ?
Fiti fericiti !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu